Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă va organiza peste două luni un nou congres. Detalii despre evenimentul la care „Viaţa medicală“ este partener media principal, dar şi informaţii despre dificultăţile cu care se confruntă specialiştii ne oferă prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele SRATI, intervievat de Iftimie Nesfântu.
În perioada 3–5 octombrie, Bucureştiul va găzdui a şasea ediţie a congresului Asociaţiei Române de Traumatologie şi Ortopedie Pediatrică (ARTOP), conduse de prof. dr. Gheorghe Burnei. Partener media al acestei reuniuni, „Viaţa medicală“ a aflat care vor fi principalele teme de dezbatere.
Într-un articol exhaustiv, acad. Constantin Popa descrie, la rubrica Creierul vascular, modelul unei evaluări multimodale a plăcii de aterom, implicând markeri sistemici şi metode imagistice, care ar putea îmbunătăţi prevenţia AVC aterotrombotic.
Titlul editorialului reprodus mai sus, semnat de dna Mădălina Mihălţianu, redactorul-şef al revistei FARMACIST.RO, pare a ilustra ceea ce colectivul redacţional şi-a propus să pună în discuţie în cuprinsul nr. 129(5)/2009 al publicaţiei. Vom reproduce, de aceea, începutul şi sfârşitul articolului: „Sistemul medical din România trăieşte o poveste fără de sfârşit, încercând din 4 în 4 ani să facă schimbări şi să salte din datorii instituţii medicale implicate ajungând la acelaşi rezultat: o altă reformă eşuată“ (…) „dacă se ignoră în continuare valoarea informaţiei şi drepturile pacientului, sistemul medical românesc degeaba încearcă strategii de organizare, criterii de finanţări, mutări de birouri, petice de sac. (...)
Săptămâna internaţională a artritei şi osteoporozei, cuprinsă între 12 octombrie (Ziua Mondială a Artritei) şi 20 octombrie (Ziua Mondială a Osteoporozei) a fost marcată printr-o conferinţă de presă, la care au participat dnii dr. Cătălin Codreanu (preşedintele Ligii Române contra Reumatismului) şi dr. Marius Albulescu (reprezentant al companiei Sanofi-Aventis România), precum şi dna Sanda Ţăranu, în calitate de pacientă. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe